Nevertebrate.ro

Termeni si conditii

I. Continutul saitului

I.1. Produse

I.1.a. Descrieri, caracteristici si imagini

Macranda SRL prin Nevertebrate.ro încearcă să prezinte cât mai complet produsele comercializate (fotografii, caracteristici tehnice, pret), dar datorită volumului mare de produse aflate în baza de date si de multe ori a modificarii caracteristicilor produselor de catre producator fara a ne informa, nu se garantează că descrierea acestora sau că orice alt conţinut al acestui site sunt perfect exacte, complet actualizate sau fără erori. Produsele livrate, pot fi să difere într-o mică măsură faţă de imaginile aflate pe site, datorită modificării caracteristicilor sau design-ului de către producători fără o notificarea prealabilă. Eventualele probleme legate de compatibilitatea dintre componentele achizitionate de pe acest site şi cele pe care sunt deţinute de client, sau urmează a fi achizitionate din alte surse nu fac obiectul responsabilităţii Macranda SRL.

I.1.b. Autorizatii, garantii, pret, taxe

Toate preţurile afişate sunt cele finale, conţinând toate taxele impuse de legislaţia în vigoare. Toate echipamentele comercializate sunt noi, deţin autorizatii de la organismele reponsabile ale  statulului român şi/sau certificate CE pentru a putea fi utilizate în Uniunea Europeană, unde se aplica sunt insotite de certificate de garantie emise de producator/importator.

I.1.c. Stocuri si termene de livrare

Nu toate produsele listate pe sait se afla in stocul fizic al magazinului. In cazul in care un produs dintr-o anumita comanda nu se gaseste in stoc, clientul va fi informat prin telefon sau email in termen de maxim 12h (din perioada lucratoare a saptamanii). Notificarea va contine si o estimare a termenului de livrare. In urma acestei notificari clientul poate sa accepte sa astepte, sau are dreptul sa anuleze comanda. In momentul primirii in stoc a produsului lipsa, clientul va fi renotificat pentru a reconfirma daca mai doreste expedierea comenzii.

I. 1. d. Stocuri si termene de livrare vietuitoare

  • In cazul vietuitoarelor care sunt afisate ca si indisponibile in stoc, termenul de livrare depinde de mai multi factori:
  • Data urmatoarei comenzi de vietati este afisata, in permanenta actualizat aici.
  • Daca clientul comanda o vietuitoare, exista posibilitatea ca in momentul in care se plaseaza comanda la furnizor, se constata ca nu este disponibil. In acest caz clientul este anuntat si are optiunea de a alege sa astepte pana la urmatoarea comanda, cu rezerva repetarii situatiei actuale, fie sa renunta la comanda. In cazul in care a platiti in avans, i se va returna suma platita imediat.
  • Exisita posibilitatea ca vietuitoarele comandate sa decedeze pe drum de la furnizor. In acest caz clientul va fi notificat si are la dispozitie aceleasi optiuni ca si mai sus. 

I.1.e. Drepturile de autor

Întregul  conţinut al acestui site (texte, imagini, logo-uri, elemente grafice, baze de date) este proprietatea firmei SC Macranda SRL, sau este afişat cu acordul proprietarului şi este apărat de legea pentru protecţia drepturilor de autor (Legea nr 8/1996). Folosirea fără acordul proprietarului a oricăruia din elementele enumerate, se pedepseşte conform legilor în vigoare.

 

I.2. Promotii

In mod regulat se vor crea promotii si reduceri de preturi care pot fi urmarite accesand Pagina de Promotii sau devenind Fan al Paginii Facebook.

I.3. Review-uri produse

Macranda SRL prin Nevertebrate.ro pune la dispozitia clientilor sai o baza de date de reviewuri obiective despre produsele comercializate. Aceste reviewuri sunt scrise de alti clienti ai magazinului si cuprind o nota de la 1 la 5, precum si o descriere sumara a produsului. 

Macranda SRL prin Nevertebrate.ro isi asuma dreptul de a corecta eventualele greseli gramaticale din continutul reviewurilor, precum si a adauga la sfarsitul reviewului a raspunsului propriu al magazinului in cazul in care prin acest review se inainteaza o plangere. Se mentioneaza, insa, ca sistemul de reviewuri nu isi are rolul de a solutiona plangeri, probleme aparute. De asemenea, reviewurile injurioase, ilegitime, neadevarate vor fi sterse.

I.4. Comentarii Facebook

Macranda SRL a implementat pe Nevertebrate.ro un sistem e comentarii Facebook in paginile categoriilor si a descrierilor produselor. Prin intermediul acestor comentarii, utilizatorul saitului isi poate exprima in mod liber parerea asupra paginii pe care posteaza. Comentariile pot fi folosite si ca si o metoda de a afla lucruri noi despre un produs, de a cere un sfat pe marginea unui produs. Se va incerca evitarea folosirii comentariilor Facebook pentru scrierea de reviewuri (pentru aceasta existand un sistem propriu integrat). Prin postarea de comentarii Facebook utilizatorul acepta faptul ca acel mesaj va aparea automat pe peretele contului sau de Facebook.

I.5. Pagina Facebook

Macranda SRL a creat o Pagina pentru Nevertebrate.ro pe Facebook. Aceasta a fost creata pentru a aduce cu usurinta in atentia utilizatorilor saitului a noutatilor, promotiilor sau a unor elemente de interes prin intermediul celei mai folosite retele sociale.

Utilizatorii saitului pot deveni "Fani" ai paginii prin apasarea butonului "Like". Fanii vor fi anuntati automat in sectiunea de "noutati" a paginii lor imediat de un mesaj nou este postat pe pagina Nevertebrate.ro. Acestia pot participa la mesajele postate prin gratificarea cu un "Like" a unui mesaj si in acest fel anuntand administratia paginii daca articolul/postul a fost de interes, respectiv pot comenta activ postul respectiv. 

II. Livrare

II.1. Livrarea produselor vii

II.1.a. Dispozitii generale

Acest paragraf se refera la coletele continand pesti, creveti, melci, scoici, tarantule, serpi, gecko, soparle, hrana vie. Macranda SRL prin Nevertebrate.ro asigura clientii sai de o rată de supravietuire de 100% a vietăţilor expediate. Garantia se aplica in cazul respectarii de catre client a obligatiilor enumerate mai jos, in caz contrar, Macranda SRL este absolvita de orice obligatie. Prin plasarea unei comenzi, clientul confirmă faptul ca a citit si a înţeles conditiile de mai jos; pentru orice nelamurire se pot solicita informatii aditionale.

II.1.b. Servicii folosite pentru livrarea produselor vii

Produsele vii vor fi expediate exclusiv prin curier. In anumite conditii se poate solicita plata in avans. Garantia pentru produsele vii se aplica doar pentru expedierile în localităţi în care are sedii FanCourier (vezi lista localităţilor). Expedierea in afara acestor localitati se va face doar in cazul cererii explicite si asumarii raspunderii de catre client. Macranda SRL prin Nevertebrate.ro nu îşi asumă nici o responsabilitate pentru viabilitatea produsele vii livrate. Cererea scrisa va fi inaintata prin email la contact(at)nevertebrate.ro si va contine numele, prenumele, CNP, adresa si urmatorul continut:

Doresc prin prezentul email sa solicit expedierea produselor din comanda nr. .... prin serviciul ..... . Mentionez ca imi asum raspunderea integrala asupra viabilitatii produselor vii comandate si expediate prin acest serviciu si sunt constient ca Macranda SRL prin Nevertebrate.ro nu poate fi sub nici o forma trasa la raspundere asupra unei eventuale pierderi in timpul transportului.

II.1.c. Impachetarea produselor vii

Împachetarea produselor vii se va face cu cea mai mare grijă, pentru a asigura supravieţuirea în timpul transportului. 

Vietatile acvatice (pesti, creveti, melci, scoici, raci, crabi) vor fi expediate in pungi speciale Kordon Breather Bags care permit prin ele schimbul CO2 cu O2, sau in pungi Tetra in care se introduce aer. Securizarea pungilor se face prin innodare si suplimentare cu o banda elastica. Pentru a atenua socurile, punga va fi inconjurata in colet de polistiren, ziare sau alte materiale care vor servi scopul mentionat. In anotimpurile mai reci se va introduce in colet pentru incalzire un pliculet Heat Pack.

Reptilele, insectele, viermii si alte vietati care respira aer atmosferic vor fi expediate in recipiente gaurite care permit trecerea aerului, introduse in colet inconjurate de polistiren, ziare sau alte materiale care vor servi scopul mentionat. In anotimpurile mai reci se va introduce in colet pentru incalzire un pliculet Heat Pack.

II.1.d. Programul de expediere

Următoarele măsuri sunt implementate pentru a scurta la maxim timpul de transport:

  • împachetarea şi expedierea vietăţilor se va face după ora 15:00 în fiecare zi;
  • pe colet va fi menţionat numărul de telefon mobil al destinatarului la care acesta poate fi găsit la orice oră în ziua următoare;
  • imediat după ce va fi expediat coletul, clientul va primi o confirmare prin email sau telefon, confirmarea va conţine numărul AWB al expedierii;
  • clientul are obligaţia de asigura prezenţa unei persoane la adresa specificată ca adresă de livrare în ziua următoare;
  • dacă nu primeşte coletul până la ora 12:00, clientul are obligaţia de a contacta telefonic FanCourier din oraşul său (află numărul de telefon din oraşul tău). Clientul va solicita informaţii pe baza numărului AWB al expedierii despre situaţia expediţiei şi numărul de telefon al curierului care deserveşte zona sa. Prin dialogul cu sediul şi cu curierul din zona sa, clientul se va asigura că va primi coletul cât mai repede;

II.1.e. Verificarea viabilităţii vietăţilor

Clientul va verifica ambalajul înainte de a deschide punga pentru a identifica posibilele decese. În cazul existenţei acestora, va contacta urgent Nevertebrate.ro. Imediat după constatarea decesului, clientul va trimite o fotografie a vietăţii respective aflată în punga nedeschisă la adresa contact(at)nevertebrate.ro.

II.1.f. Aclimatizarea vietatilor acvatice

După verificarea viabilităţii vietăţilor se vor lua măsuri pentru aclimatizarea vietăţilor cu apa din localitatea de destinaţie.

IMPORTANT: nu se va introduce punga Kordon Breather Bags™ cu vietăţi direct in acvariul dvs pentru a egaliza temperatura, deoarece aceste pungi permit ieşirea CO2 din pungă şi intrarea O2 si exista posibilitatea "sufocarii" vietăţilor.

  • se va lua un vas de aproximativ 3-5l;
  • se va introduce punga/pungile în vas;
  • se va tăia punga imediat sub nod şi se va vărsa cu atenţie conţinutul în vas;
  • se va avea grijă a se scoate toate vietăţile din pungă (mai ales dacă s-au achiziţionat creveţi);
  • fiecare pungă va conţine aproximativ 400 ml apă;
  • cu ajutorul unui recipient cu volum cunoscut se introduce în vas 100 ml de apă (25% din volumul apei din vas) din acvariul unde se vor introduce vietăţile;
  • se va aştepta 10 minute şi se va repeta repetaţi acest pas de încă cel puţin trei ori (minimum 4 ori în total);
  • la sfârşit se vor gasi în vas cel puţin dublul volumului initial de apă;
  • cu un mincioc, se vor prinde cu grijă vietăţile şi se vor introduce cât mai rapid în acvariu.

II.2. Livrarea de plante de acvariu

Plantele de acvariu si terariu e expediaza in pungi speciale menite de a mentine umiditatea, insa fara apa. Aceasta este metoda care a dovedit cea mai inalta rata de supravietuire in timpul transportului.

Macranda SRL prin Nevertebrate.ro isi asuma responsabilitatea asupra viabilitatii plantelor la destinatie doar in cazul in care acestea sunt expediate prin Curier Rapid. Avand in vedere timpul de transport de 24-48h in cazul curierului rapid, coletele cu plante se vor expedia doar de luni pana joi, pentru a preintampina ramanerea coletului peste weekend in depozitul curierului si in acest fel degradarea plantelor datorita lipsei luminii.

Daca clientul isi exprima in mod expres dorinta de a-i livra colete continand plante prin alt serviciu de transport care dureaza mai mult (ex. Posta Romana), va accepta sa isi asume raspunderea asupra viabilitatii plantelor, Macranda SRL prin Nevertebrate.ro neputand fi trasa la raspundere in eventualitatea unor pierderi. Cererea se va inainta prin email la adresa contact(at)nevertebrate.ro.

Este de asteptat ca plantele sa se degradeze intr-o anumita masura in timpul transportului datorita deprivarii de lumina. Multe plante sunt crescute emers (afara din apa) si odata introduse in acvariul clientului isi vor scutura toate frunzele, urmand a fi inlocuite in scurt timp de forma submersa. Prin aceste mentiuni se doreste sublinierea faptului ca achizitia de plante online nu garanteaza neaparat odata ajunse la destinatie integritatea si frumusetea plantelor din momentul creeri coletului; asa cum se mentioneaza anterior acestea putandu-se degrada usor in timpul transportului, iar revenirea de forma initiala depinde in mare masura de conditiile din acvariul (substrat, fertilizare, schimb de apa, lumina etc) in care ajung. 

Orice fel de plangeri asupra calitatii plantelor achizitionate se vor inainta prin email, insotit de fotografii cat mai elocvente, la adresa contact(at)nevertebrate.ro imediat ce coletul a ajuns la destinatie.

II.3. Livrarea produselor din sticla

Macranda SRL prin Nevertebrate.ro asigura in proportie de 100% a viabilitatii produselor din sticla odata ajunse la destinatie. Produsele din sticla (acvarii, tuburi fluorescente/neoane, becuri, alte accesorii din sticla) vor fi ambalate in asa fel incat sa ajunga intacte la destinatie. 

Daca la receptia coletului se constata degradari ale unui produs se va inainta imediat un email insotit de fotografii explicite la contact(at)nevertebrate.ro. 

III. Retururi

În cazul în care constată probleme cu vreunul dintre produsele achizitionate de pe Nevertebrate.ro, clientul este rugat să contacteze administrația saitului. Orice sesizare este tratată cu maximă seriozitate.

Conform Ordonantei nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta, produsele achiziționate de pe saitul Nevertebrate.ro pot fi returnate în termen de 10 zile de la primire fără penalități și fără invocarea vreunui motiv de către client.

Citeste aici mai multe detalii despre returnarea produselor.

IV. Utilizarea saitului

IV.1. Cont personal

Este necesară autentificarea de fiecare dată când se doreşte cumpărarea de pe acest site. Nu este necesară autentificarea pentru a studia oferta de produse; orice utilizator poate face acest lucru fără vreo restricţie. Autentificarea este însă obligatorie pentru lansarea unei comenzi. Înregistrarea se face din meniul Creati un cont. Autentificarea utilizatorilor înregistraţi se face din pagina Contul utilizatorului, pe baza unei parole.

Macranda SRL prin Nevertebrate.ro roagă clienţii  să completeze cu atenţie toate rubricile, pentru că datele eronate pot crea probleme în onorarea comenzilor. Anumite rubrici trebuie completate în mod obligatoriu.

Rubricile sunt marcate distinct. Adresa de e-mail este  va fi utilizată pentru autentificare, aşadar nu este posibilă înregistrarea a doi utilizatori cu aceeaşi adresă de e-mail. Dacă înregistrarea este refuzată cu un mesaj explicativ, ce acuză o adresã e-mail eronată sau duplicată, este necesară anunţarea administraţiei printr-un  email explicit.

IV.2. Dreptul clientului de inteventie asupra datelor din cont

Conform cerinţelor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, modificată şi completată şi ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, SC Macranda SRL are obligaţia de a administra în condiţii de siguranţă, şi numai pentru scopurile specificate, datele personale furnizate de către client, un membru al familiei clientului, ori o altă persoană. Scopul colectării datelor este: prelucrarea comenzilor, livrarea produselor, facturare şi atribuirea unui cont utilizatorului care să ii permită urmărirea situaţiei comenzii, realizarea de comenzi viitoare mai rapide fără a necesita reintroducerea datelor personale, accesul utilizatorului la datele personale pentru modificare sau ştergere.

Clientul nu este obligatsă furnizeze datele cu character personal. Refuzul determină imposibilitatea finalizării tranzacţiei şi, prin urmare, anularea acesteia, datorită necesităţii acestora pentru prelucrarea comenzilor, livrarea produselor şi facturare. Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către operator şi sunt comunicate numai următorilor destinatari: numele şi adresa de livrare vor fi menţionate pe colete, fiind accesibile doar lucrătorilor din cadrul Poştei Române sau serviciilor de curierat, după caz.

Clientul are dreptul de a menţiona, în procesul de inregistrare, dacă doreşte să primească informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele sau promoţiile oferite de Nevertebrate.ro, prin SC Macranda SRL. Dacă doreşte să fie notificat, clientul va bifa căsuţa din secţiunea Newsletter, în procesul de înregistrare.
Conform Legii nr. 677/2001, clientul beneficiază de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a se adresa justiţiei. Totodată, clientul are dreptul de a se opune prelucrării datelor personale, care îl privesc şi să solicitaţe ştergerea datelor sale. Pentru exercitarea acestor drepturi, va solicita ştergerea datelor administratorului siteului. De asemenea, clientului îi este recunoscut dreptul de a se adresa justiţiei.
SC Macranda SRL nu va folosi datele clienţilor decât în scopurile enumerate mai sus. Pentru protecţia identităţii clienţilor, SC Macranda SRL nu va divulga nimănui datele clienţilor săi.

Modificarea datelor personale introduse în procesul de înregistrare se poate face după procesul de autentificare, din meniul Contul meu. Dacă se doreşte ştergerea contului de pe server, clientul este rugat să solicite aceasta printr-un email.

 

IV.3. Procedura de comanda

Pasii care trebuie parcursi pentru a plasa o comanda sunt descrisi in detaliu in Pagina de Comanda.

 

IV. Litigii

Litigiile apărute între utilizatorii acestui site şi SC Macranda SRL vor fi rezolvate pe cale amiabilă. În cazul în care conflictul nu este rezolvat pe cale amiabilă, competenţa revine instanţelor de judecată române din Cluj Napoca.

VI. Legislaţia română din domeniul comerţului electronic

  • Legea comerţului electronic - 365/2002
  • Regulament nr. 4/2002 al BNR privind tranzacţiile efectuate prin intermediul instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la aceste tranzacţii
  • Ordinul 16/2003 al MCTI privind procedura de avizare a instrumentelor de plată cu acces la distanţă, de tipul aplicaţiilor Internet-banking sau home-banking
  • Legea semnăturii electronice - 429 / 2001
  • Norme tehnice şi metodologice din 13 decembrie 2001 pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică
  • Legea 51/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanţă
  • Ordonanţa nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanţă
  • Hotărârea Guvernului nr. 1308 din 11/20/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii 365/2002 privind comerţul electronic
  • Legea privind clauzele abuzive încheiate între comercianţi şi consumatori, nr. 193/2000;
  • Legea pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi liberă circulaţie a acestor date - 677 / 2001
  • Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
  • Dispoziţii privind Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice (Titlul III din Legea 161 din 19/04/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei - Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 279 din 21/04/2003 )
  • Legea privind prevenirea şi combaterea pornografiei - 196/2003 publicată în Monitorul Oficial Nr. 342 / 20 mai 2003
  Coş cumpărături  
0 produse
   
  Producători  
   
  Ofertă specială  
Nisip JBL Sansibar River - 5 kg
Nisip JBL Sansibar River - 5 kg
 41,96lei  36,92lei 
   
Nevertebrate.ro CDS_HEADING_TITLE Termeni si conditii
Magazin de acvaristica si teraristica Nevertebrate.ro - prima pagina
Magazin de nevertebrate (creveti, melci acvatici, crabi de acvariu), plante de acvariu, acvarii complete si accesorii pentru nano-acvaristica. Informatii complete si articole despre acvaristica de apa dulce in miniatura. Sunteti la pagina .
Copyright © 2008 - 2016 Nevertebrate.ro

ANPC | ShopMania.ro | Compari.ro | Cauti.ro | Smartbuy.ro | Forum acvaristica